Un semn bun pentru 2025. România aderă la spațiul Schengen cu granițele terestre

Un semn bun pentru 2025. România aderă la spațiul Schengen cu granițele terestreUnul dintre obiectivele importante pentru România pare că va fi în sfârșit îndeplinit de la 1 ianuarie 2025: aderarea cu drepturi depline la spațiul Schengen.

Anunțul a fost făcut după ședința Consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI) desfășurată astăzi, 12 decembrie. Ungaria a pus pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 12 decembrie 2024 aderarea completă la Schengen a României şi Bulgariei, după o întâlnire informală între miniştrii afacerilor interne din România, Bulgaria, Ungaria şi Austria, desfăşurată la Budapesta, în 22 noiembrie, informează G4Media.

Este şedinţa în care se poate lua decizia pentru intrarea României în spaţiul Schengen. Pentru aceasta ne-am pregătit, pentru asta am muncit luni de zile şi în teren la frontieră, şi în cancelariile diplomatice. E o şedinţă pentru care ne-am pregătit sub toate aspectele. Anticipez că vor fi discuţii legate de ultima evoluţie din Orientul Mijlociu, care va avea impact pe zona de migraţie. Dar ne-am pregătit şi pentru acest lucru. Am avut şi în prealabil discuţii, până şi aseară am purtat convorbiri ca să fie totul în regulă. Dar, aşa cum am spus, nu este nimic încheiat până când nu se va lua decizia. Eu sper ca să revin după şedinţă cu un rezultat pozitiv. (…) Este un moment pentru care fiecare cetăţean în felul lui a luptat… îndurând aceste cozi la frontieră, aşteptăm atâţia ani să intrăm în Schengen pe baza tratatelor şi a rezultatelor muncii poliţiei de frontieră, poliţiei române din teren pentru combaterea migraţiei ilegale, a crimei de transfrontare, aşa mai departe. E un rezultat complex pentru care muncim foarte multă lume”, a declarat Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu înainte de începerea ședinței.

Ce este spațiul Schengen

Spațiul Schengen permite cetățenilor statelor membre să călătorească liber pe teritoriul acestora fără a trece prin controale la frontieră. Conform datelor de pe site-ul Consiliului Europei, „În fiecare zi, aproximativ 3,5 milioane de persoane trec frontierele interne pentru a munci sau a studia sau pentru a-și vizita familia și prietenii, iar aproape 1,7 milioane de persoane locuiesc într-o țară Schengen și lucrează în alta.

Se estimează că europenii efectuează anual 1,25 miliarde de călătorii în interiorul spațiului Schengen, ceea ce aduce de asemenea beneficii considerabile turismului și sectorului cultural”.

România a intrat în spațiul Schengen cu granițele maritime și aeriene din data de 31 martie 2023.

Z.C.

Foto: Wikipedia

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Video. Foto. Neamț. Incendiu puternic la Grințieș

Un incendiu puternic a izbucnit în această seară, 20...

Bacău. Trei case și trei anexe, mistuite de flăcări în comuna Mănăstirea Cașin

Un incendiu de proporții a distrus, marți, 20 ianuarie,...

Fostul episcop de Huși a vrut să scape de condamnarea de 8 ani de închisoare. Ce au decis judecătorii

Fostul episcop de Huși, Corneliu Bârlădeanu, pe numele de...

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile Administratia Judeţeană a  Finanţelor Publice...

Video. Foto. Neamț. Incendiu puternic la Grințieș

Un incendiu puternic a izbucnit în această seară, 20...

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile

Anunț privind vânzarea bunurilor mobile Administratia Judeţeană a  Finanţelor Publice...

Cum ai grijă de articulațiile tale zi de zi

Articulațiile tale lucrează constant, chiar și atunci când nu...

Neamț. Imagini deosebite surprinse în zona Poiana Teiului

Imaginile de mai jos au fost surprinse astăzi, 20...