Un polițist din Iași a refuzat, marţi, 22 august, 1.000 de euro mită, informează Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Iaşi într-un comunicat de presă. Este pentru a doua oară când acesta (DGA preferă să îi păstreze anonimatul) denunță faptele unor cetățeni de a oferi mită.

“Echipa operativă constituită din ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, a prins în flagrant pe cetăţeanul BGC, în vârstă de 32 ani, în timp ce îi promitea unui agent de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi suma de 1.000 euro. În schimbul sumei menționate, polițistul ar fi trebuit să distrugă actele de constatare întocmite la data de 20.08.2017, cu ocazia depistării celui în cauză în timp ce conducea în stare de ebrietate un autoturism pe raza județului Iaşi şi a refuzat prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei şi pentru a-i restitui permisul de conducere reţinut”, se precizează în comunicatul DGA.

spaga la politieCu ocazia prinderii în flagrant, poliţiştii au găsit asupra lui BGC cei 1.000 de euro, iar acesta a admis “că aceştia erau banii promişi poliţistului”. “Dosarul penal a fost înregistrat în baza denunţului poliţistului, formulat la SJA Iaşi, în care agentul a precizat că, la data de 20.08.2017, cu ocazia constatării infracţiunii comise de BGC, acesta i-a promis o sumă de bani cuprinsă între 300-400 euro, pentru a nu-i întocmi dosar penal. Faţă de BGC, procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită (două acte materiale) şi cumpărare de influenţă, dispunând măsura instituirii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, precizează aceeaşi sursă.

Agentul de poliţie a mai sesizat DGA Iaşi cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită în data de 24 martie 2017, denunţul materializându-se şi atunci cu prindere în flagrant. (ZCH NEWS)

Articolul precedentCUPA ROMÂNIEI: CSM Roman s-a calificat! Cimentul Bicaz nu!
Articolul următorLIGA A V-A: O primă retragere: Viitorul Ruginoasa! Noul program!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.