dgaMai multe descinderi imobiliare au avut loc într-un dosar penal cu acuze de corupție suspecții vizați fiind lucrători de poliție. Acțiunea a avut loc pe 19 iunie când ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Vaslui, Iași și Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au efectuat patru percheziții domiciliare, trei în județul Vaslui și una în județul Constanța.

Trei dintre locațiile percheziționate aparțin unor agenți de poliție care, la momentul comiterii faptelor, își desfășurau activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui”, anunță Direcția Generală Anticorupție. Sursa citată arată faptul că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, luare de mită și dare de mită și acces ilegal la un sistem informatic, constând în primirea de sume de bani de la diverse persoane, pentru a nu lua măsuri legale în cazul constatării unor abateri contravenționale, precum și pentru alte demersuri în legătură cu îndatoririle de serviciu.

Procurorul de caz a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui agent de poliție, urmând ca în cursul zilei de 20.06.2025 să fie prezentat în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. În cazul unui alt agent de poliție a fost instituită măsura controlului judiciar”, conform DGA. Pe parcursul activităților efectuate în dosarul penal s-a beneficiat de sprijinul conducerii IPJ Vaslui și a IGJR. Direcția Generală Anticorupție își reafirmă angajamentul în combaterea tuturor formelor de corupție și susținerea principiilor de integritate în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, acționând constant pentru identificarea și sancționarea comportamentelor care încalcă legea și compromit încrederea cetățenilor în instituțiile statului. „Precizăm că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție”, mai arată sursa citată.

(G. S.)

Articolul precedentVești bune pentru pacienți – nu mai este nevoie de rețetă în format fizic în farmacii
Articolul următorPrimele rezultate la examenul de Bacalaureat 2025 au fost publicate. Situația în regiunea Nord Est
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.