Un om al străzii şi-a încropit adăpost lângă un bloc din Dărmăneşti

Un om al străzii şi-a încropit adăpost lângă un bloc din DărmăneştiUn bărbat în vârstă de 43 de ani din Piatra Neamț şi-a improvizat un cort în care locuia de ceva timp, pe Aleea Tiparului, în Dărmăneşti. Omul îşi făcuse şi un soi de bucătărie în aer liber şi era deja cunoscut poliţiştilor locali din Piatra Neamţ care l-au mai evacuat, în urmă cu câteva luni, dintr-o centrală dezafectată.

 

Probabil că ar mai fi locuit în continuare în adăpostul său improvizat, dacă nu ar fi băut şi nu ar fi făcut scandal, înjurând locatarii, “vecinii“ săi de la bloc. Aceştia, deranjaţi de comportamentul vulgar şi gălăgios, au anunţat ieri, 28 iunie, Poliţia Locală.

Un om al străzii şi-a încropit adăpost lângă un bloc din Dărmăneşti

“D.T.L. a fost condus la sediul Poliției Locale Piatra Neamț unde, după ce a fost identificat, a fost sancționat cu amendă în valoare de 200 de lei pentru încălcarea art. 2, pct. 1 din legea 61/1991A pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Locuința improvizată a fost desființată, iar contravenientul urmează să ecologizeze zona“, a precizat Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piatra Neamţ.

Poliţiştii l-au sfătuit să meargă în adăpostul de noapte din cartierul Speranța, însă a refuzat categoric.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...