Un nemțean octogenar este șoferul care a mers pe contrasens pe A7, în urmă cu două zile, iar polițiștii au aplicat amenda maximă ( amănunte aici). „În urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.300 de lei, un bărbat de 85 de ani, din județul Neamț, care la data de 06 octombrie a.c., a fost surprins conducând un autoturism, pe autostrada A7 din municipiul Bacău, contrar sensului de circulație”, anunță IPJ Bacău. S-a dispus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de circulație pe drumurile publice pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Șoferul a fost surprins de o cameră de bord pe centura Bacăului, pe 6 octombrie .
Conform normelor legale în vigoare, efectuarea de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zone interzise, respectiv prin zonă mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 1.485 – 3.300 de lei, iar ca măsură complementară se reține permisul de conducere pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
(G. S.)