Un muzeu pentru toate anotimpurile: Târpeştii lui Neculai Popa

Cum intri în ograda artistului de la Târpeşti, Neculai Popa, te întâmpină mai întâi eroii lui dintotdeuna, Moş Ion Roată, Cuza, Barbu Lăutaru, personaje istorice, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, dar şi doi tineri sfioşi care se sărută precum cei ai lui Brâncuşi de la Târgu Jiu. Sunt personaje sculptate în piatră  de meşterul Popa, artistul popular cel mai cunoscut din ţară. Tinzile caselor din curtea largă sale sunt “locuite” de statuete din piatră sau lemn, întruchipând diverse personaje de legendă, măşti şi sculpturi în lemn, alături de toată gama de linguri utilizate de-a lungul vremurilor de ţăranii români şi de măşti pentru Anul Nou. Interioarele caselor devenite muzeu conţin mii de obiecte colecţionate, cea mai mare parte reflectând zestrea etnografică a acestei zone („casa cu măşti“), dar şi vase şi unelte utilitare, colecţii impresionante de numismatică, arheologie, etnografie, obiecte de cult, pictură naivă (în „casa colecţiilor“). Muzeul din Târpeşti se înscrie printre cele mai interesante instituţii de acest gen din ţară. Cele peste 3000 de exponate, câte numără astăzi colecţiile sale, sunt grupate pe fonduri distincte: mărturii arheologice, rezultate din săpăturile organizate de Institutul arheologic din Bucureşti şi Muzeul de istorie din Piatra Neamţ; colecţia numismatică, ce cuprinde de la piese antice până la piese actuale, româneşti şi străine; colecţia de etnografie locală, care conţine obiecte utilitare, decorative sau de port popular; colecţia de icoane şi alte obiecte de cult; colecţia de pictură naivă românească; colecţia de sculptură naivă, cele mai multe dintre piesele ei cuprinzând lucrările artistului.

Copilul Neculai Popa (13 august 1919 – 20 octombrie 2010) şi-a luat traista în băţ şi s-a dus să înveţe cântările pentru strană la Piatra Neamţ, unde l-a avut profesor pe preotul Constantin Matasă, fondatorul Muzeului din Piatra Neamţ, directorul şcolii, arheolog amator, de la care a învăţat tainele arheologiei. După şcoala de cântări, a urmat un an de premilitară, a fost apoi concentrat timp de şase ani în cel de-al Doilea Război Mondial. S-a întors în sat rănit, declarat invalid de război, şi i-a luat locul tatălui său, cântăreţ la biserică, ieşit între timp la pensie. După anii grei, de război, au urmat crunţii ani de început ai comunismului, întovărăşirile, pământul trecut cu sila la colectiv. Scârbit de tot ce se petrecea în jur şi de politica dusă de comunişti, Neculai Popa s-a alăturat mişcării de rezistenţă anticomunistă. A fost interogat, judecat şi condamnat la 15 ani de închisoare sub acuzaţia de înarmare a partizanilor. Printr-un noroc al sorţii, pedeapsa i-a fost micşorată la cinci ani de „temniţă grea“, urmând apoi zile de chin şi de coşmar în Jilava, Gherla, Aiud, Alba Iulia, Poarta Albă. Totuşi, nici în închisoare nu s-a dat bătut. A încercat să le facă viaţa mai uşoară colegilor de detenţie, ţinând slujbe din tipicul bisericesc pe care-l învăţase în meseria sa de cântăreţ în strană şi, în special, jucând teatru popular, aşa cum ştia el, de acasă. Este eliberat în 1957. După toată suferinţa îndurată în închisorile comuniste, paradoxal, tot comuniştii aveau să-l ajute în ce avea să devină. L-au îndemnat să-şi refacă trupa de teatru popular, cu care se făcuse remarcat în zonă, i-au adus piatră pentru sculpturi, în ograda de la Târpeşti au început să apară jurnaliştii, televiziunea, invitaţiile la târguri şi expoziţii erau tot mai dese. Obţine «Meritul Cultural clasa I», medalii de aur, i se fac filme documentare, s-au publicat zeci de articole prin ziare despre el. Pe lângă darul de a modela chipuri în piatră şi lemn, Neculai Popa a mai căpătat unul, care i-a adus şi faimă în lume: să facă măşti.

Patima colecţionarului nu s-a oprit însă numai la port popular, obiecte din inventarul gospodăriilor tradiţionale şi colecţia de arheologie. Li s-au alăturat, de-a lungul anilor, colecţii de icoane, cărţi bisericeşti, obiecte de cult, de mare valoare fiind o Evanghelie de la 1821, colecţii de monede şi însemne, peceţi şi paftale domneşti, colecţii de obiecte legate de păstorit şi vânătoare, arme, colecţia de pictură naivă, fotografii vechi de peste 100 de ani şi, bineînţeles, sutele de lucrări ale sale sculptate în piatră şi lemn. O viaţă colorată, cu bucuri şi cu necazuri, însă din care a ieşit întotdeauna parcă mai întărit. Bătrânul creator popular a lăsat în urma sa şi câteva cărţi – Cartea vieţii mele, Lumea satului de altădată, Din lumea văzută şi cea nevăzută – în care a adunat amintiri din trecutul său, istorioare din lumea satului, sau şi-a povestit în versuri viaţa.

Iată ce poezie i-a dedicat la 10 aprilie 1980 poetul Adrian Păunescu artistului din Târpeşti: “Cu ce cuvinte pot cuprinde, vai / Istoria aceasta bine-ascunsă / La tine-n casă, Popa Neculai / Ce scrii în os, în piatră şi în frunză? / Cu ce cuvinte? Ele parcă tac; / În faţa trudei tale se prosternă, / Te simt ţăran român cum treci de veac / Blând însoţindu-ţi patria eternă. / Ştiu câte-au pus cândva să n-ai nici drept / Printre nebuni făcându-ţi trista faimă / Dar tu ai fost nebunul înţelept / Ce-avea de împlinit o mare taină. / Acum, în casa ta, se-adună toţi / Să vadă ce-ai făcut o viaţă-ntreagă. / Artistul in Târpeşti, compatrioţi / Cu Dacia – în casa lui – ne leagă”.