Un Mercedes de Maramureș abandonat și incendiat la Borlești

O mașină cu numere de Maramureș a fost abandonată și incendiată, azi noapte, pe un teren viran, la circa 300 de metri de Aleea Recoltei, în satul Ruseni, comuna Borlești. Flăcările au fost văzute de familia care locuiește la capătul aleii și care a sunat la 112, pe la miezul nopții. Când au ajuns pompierii, mașina ardea toată și nu s-a mai putut salva nimic, stabilindu-se că incendiul a fost pus cu intenție.

Cazul este preluat de poliție, care a deschis un dosar penal de distrugere și se fac cercetări. Anchetatorii vor trebui să stabilească cine a dorit să se răzbune în acest mod. Cert este că cel care a incendiat mașina a lăsat în zonă un indiciu foarte clar: numărul de înmatriculare al Mercedesului, mașină folosită de un localnic din Borlești. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...