Un autoturism de provenienţă americană, marca Mercedes, a ars în totalitate, în această după amiază (11 mai) după ce s-a aprins, în timp ce rula pe strada Eroilor din Piatra-Neamţ, în dreptul micii parcări de lângă gardul Colegiului Tehnic Forestier. Flăcările au izbucnit violent, dintr-o dată, iar proprietarul chiar n-a putut face nimic pentru a-şi salva maşina. Pompierii au intervenit, cu două autospeciale, şi au stins autoturismul de epocă, din care n-a mai rămas decât o grămadă de tablă arsă. Poliţiştii rutieri au venit şi ei la locul intervenţiei, au oprit traficul şi au ţinut la distanţă mulţimea de curioşi.
Proprietarul, care locuieşte în zonă, fusese la plimbare şi se întorcea spre casă. Mai avea foarte puţin până să ajungă, când autoturismul s-a aprins. Maşina era înmatriculată în Oregon, stat în care avea şi asigurare. Pompierii au stabilit că luat foc din cauza unui scurtcircuit. Proprietarul le-a spus militarilor că paguba se ridică la 60.000 de lei.
C.M.