0:00

Un licean și-a lovit colegii cu un briceag, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiIeri, 26 ianuarie, în jurul orei 14,00, un tânăr de 17 ani, din comuna Burla, județul Suceava, în timp ce mergea pe strada Călărași din Rădăuți, împreună cu fratele său, a fost acostat de trei colegi care l-au provocat și au început să-l lovească. Cei patru sunt elevi la același colegiu tehnic din localitate. Tânărul de 17 ani a scos un briceag și a lovit la întâmplare reușind să-i rănească pe doi dintre colegii săi.

Cei trei s-au refugiat într-o unitate comercială de unde au apelat 112 și au așteptat sosirea poliției și a ambulanțelor.

Aceștia au vârste cuprinse între 17 și 19 ani și sunt din orașul Vicovu de Sus. Un tânăr de 19 ani a suferit leziuni prin înțepare, o plagă înțepat-tăiată cu hemoragie la nivelul plămânului, contuzii și echimoze faciale. Acesta a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru acordare de îngrijiri de specialitate, fiind în afara oricărui pericol.

Un alt tânăr de 17 ani a suferit o plagă înțepată la subrațul drept, fiind evaluat medical la Spitalul Municipal Rădăuți.

„Echipajele de poliție au acționat cu operativitate în zonă, reușind identificarea autorului în cca. 15 minute. Acesta a fost preluat pentru audieri, recunoscând faptele și indicând locul unde a aruncat cuțitul după agresiune, acesta fiind ridicat de către polițiști.

După efectuarea audierilor și celorlaltor acte procedurale, în prezența apărătorului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 17 ani și 7 luni pentru săvârșirea a trei infracțiuni de loviri sau alte violențe”, a precizat comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. În funcție de concluziile medico-legale și probatoriul administrat, urmează să fie extinse cercetările și să fie dispuse măsuri preventive.

Angela Croitoru

Foto ilustrativă: spynews.ro

Articolul precedentTârgu Neamț. Compania de salubrizare insistă pe separarea deșeurilor la sursă
Articolul următorFoto. Patru răniți într-un accident grav lângă Vama Siret
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.