Un individ din Tămășeni a violat o femeie în Scoția

Un individ în vârstă de 30 de ani, din Tămășeni, a fost ridicat de polițiștii din localitate, în ziua de 8 ianuarie, în baza unui mandat european de arestare, emis pe numele lui. De altfel, Cristian Fabian era urmărit internațional pentru o infracțiune comisă în Scoția, în anul 2015, și anume ”întreţinere de relaţii sexuale prin constrângere”.

”În fapt, la data de 05.04.2015, în timp ce se afla în oraşul Bellshill, din Scoţia, tânărul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o femeie împotriva voinţei acesteia”, a declarat agentul Georgiana MOșu, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. ”Iniţial a fost eliberat pe cauţiune, iar în martie 2016, întrucât nu s-a prezentat la instanţa de judecată, a fost dat în urmărire internaţională. Bărbatul a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a emis ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, persoana în cauză fiind depusă în arestul IPJ Bacău, urmând a fi prezentată Curţii de Apel Bacău pentru confirmarea mandatului european de arestare”.

După încheierea procedurilor în instanță, Cristian Fabian va fi extrădat, în vederea derulării anchetei și a judecării pentru fapta pe care a comis-o.

Cristina MIRCEA

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...