Un ieșean și un bucureștean au ajuns în spital după o coliziune la Secuieni

Astăzi, 25 mai, în jurul orei 17.30, pe E85 -DN2, în satul Secuienii Noi, un șofer din București a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând frontal în coliziune cu o autoutilitară de pe sensul opus de mers. În urma impactului, un pasager din autoturism și șoferul autoutilitarei au suferit multiple traumatisme fiind necesară internarea acestora în Centrul de Primiri Urgențe Roman. Pasagerul din autoturism a rămas încarcerat fiind eliberat de forțele de intervenție.

Un al treilea autoturism, condus de un localnic, a ieșit de pe șosea în încercarea de a evita impactul cu autovehiculele implicate în accident. În ultimul autoturism se aflau soția și cei doi copii ai șoferului din Secuieni, care au scăpat nevătămați.Un ieșean și un bucureștean au ajuns în spital după o coliziune la Secuieni

“În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism pe DN2, în localitatea Secuienii Noi, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând pe sensul opus de circulație, unde ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârsta de 62 de ani, din județul Iași.

Totodată, un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Secuienii Noi, în timp ce ar fi evitat impactul cu primul autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei, și a unui bărbat, în vârstă de 70 de ani, din București, pasager în primul autoturism. 

Ambele persoane au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează agent principal Andreea Atomei, purtător de cuvânt al IPJ Neamț. La locul accidentului au intervenit pompierii militari de la Roman, echipaje medicale cu ambulanță de la Substația Roman a SAJ și polițiști rutieri. Un ieșean și un bucureștean au ajuns în spital după o coliziune la Secuieni

“În accidentul rutier au fost implicate o autoutilitară în care se afla doar conducătorul auto și două autoturisme în care se aflau șase persoane (4 adulți și 2 copii). În urma impactului, o persoană a rămas încarcerată. Celelalte persoane implicate în accident s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.

Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din interiorul autoturismului. După ce a fost descarcerată, victima a fost preluată de echipajul SMURD TIM pentru acordarea asistenței medicale. Ulterior, bărbatul în vârsta de 62 de ani, cu multiple traumatisme, a fost transportat la CPU al Spitalului Municipal Roman.

Doi bărbați de 37 și 69 de ani, din același autoturism, au fost asistați medical de echipajele SMURD și SAJ. Ulterior, bărbatul de 69 de ani a fost transportat la spital de către echipajul de la SAJ.

Celelalte patru persoane implicate în accident (doi adulți și doi copii aflați în celălalt autoturism) nu au necesitat îngrijiri medicale”, transmite căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

A.C.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...