Actualizare: Incendiul din satul Ruginești a fost stins după o oră. Garajul, construit din lemn, în suprafață de 20 mp și mașina s-au făcut scrum. Flăcările au ajuns și la terasa casei, care a ars pe 10 mp. Au intervenit pompierii de la Poiana Teiului, de la Piatra Neamț și pompierii voluntari de la Bicaz, însă deocamdată nu a fost stabilit de la ce au pornit flăcările, după cum a precizat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
La finalul intervenției, s-a stabilit că un scurtcircuit a fost cauza și că garajul era lângă un magazin dezafectat.
***Știre inițială***
Un incendiu a izbucnit, în seara de 30 noiembrie, în garajul unei familii din Hangu. Arde și mașina, iar garajul este destul de aproape de casă. Pompierii au ajuns pe la ora 20.30 și intervin pentru ca flăcările să nu se propage la locuință, conform ISU Neamț. Vom reveni. (C.I.)