În Bicaz, într-o zi de 13, când afară e mai mult iarnă decât toamnă și norii se storc de apă, de câteva zile bune, Inspectoratul pentru Situații de Urgențe Neamț a „colindat” cu ”Ziua pentru reducerea dezastrelor”.
O zi în care elevii și profesorii din Bicaz au avut de simulat un cutremur, pentru liniștea protectorilor, însă vremea nu a ținut cont de exerciții, luându-și rolul în serios. Cu doar câteva grade Celsius în plus peste 0, pe o ploaie cât se poate de reală, adulții – fie că vorbim de polițiști sau pompieri, fie că vorbim de cadrele didactice – au gândit că planul e plan și trebuie dus până la bun sfârșit, în orice condiții. Așa se face că zeci de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 au fost scoși din clase, conform sarcinilor simulării, afară, în ploaie, pentru a finaliza ceea ce s-a dovedit, în cele din urmă, mai mult un dezastru decât o repetiție. Așa cum se poate vedea și în imagini, unii elevi au avut umbrele, alții nu. Cei „responsabili” cu acțiunea n-au ieșit în ploaie, lăsându-i pe elevi să experimenteze bălțile și dușul rece.
După câteva fotografii, care au apărut și pe rețelele de socializare, parte din cei care le-au văzut au început să se revolte, ceea ce este un excelent feed-back pentru organizatori, indiferent sub care umbrelă au stat:
Felix Titeanu: ”- Ce dracu ati scos copiii pe ploaia asta, aveti prea multe spitale? Exercitiu de cutremur? Mai bine unul de viitura ca tot ati taiat padurile”
Banu Adela: ”- Nu pot sa cred… Sa scoti copiii pe ploaie… sa simulezi … ce???? … cutremur??????… Doamne… dar de ce sa ne mai miram…”
Cornel George: ”- Facem exercitii pe sanatatea copiilor?”
În ce condiții ar fi trebuit ca scenariul unei simulări să fie schimbat? Răspunsul ar trebui să-l dea chiar cei care, punând în aplicare niște dispoziții, pe linie ierarhică, nu iau în calcul și la alte aspecte. Ca, spre exemplu, sănătatea copiilor. Sperăm că raportările din teritoriu către centru, despre acțiunea care s-a desfășurat „ca la carte”, vor conține și sugestii care să reglementeze, pe viitor, situațiile de urgență simulate. (Marian TEODOROF)
Va rog sa planificati urmatorul cutremur major intr-o zi calduroasa de weekend cand toata lumea e la iarba verde. Deplasarea la si de la scoala a fost facuta cu metroul? …..
Presupun ca persoana ca a luat deja concursul pentru director se afla in topul punctajelor!!! Asta e ISJ Neamt, astia sunt cei care ne conduc…. Bravo!