Un ”deștept” a dat foc la iarba uscată și a pus în pericol două ferme și pădurea

Vegetația uscată de pe 70 de hectare a fost mistuită de incendiul scăpat de sub control, din seara de 30 ianuarie. Cineva a dat foc ierbii, iar vântul a ”întins” flăcările până în apropierea pădurii și a două ferme de vaci, din satul Poloboc, comuna Rediu. Și pentru ceea ce au putut face două mâini dibace, a fost nevoie de o intervenție în forță pentru a stopa extinderea incendiului.

”La această misiune au participat peste 80 de persoane – 24 de pompieri militari, pompieri voluntari din comunele Rediu, Cândești, Tazlău, Borlești, lucrători ai Ocolului Silvic Tazlău și localnici”, a precizat Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Militarii au stabilit că incendiul a fost provocat de o persoană care a incendiat vegetația uscată, însă persoana în cauză nu a fost găsită și, ca atare, nici nu poate fi amendată.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...