daniel harpa si emilian buduroiOdată cu plecarea Geaninei Fedeleș pe funcția de city-manager al orașului Târgu Neamț, locul rămas vacant – de consilier personal al primarului – a fost ocupat de Emilian Buduroi, fostul manager de la Centrul de Întreținere Urbană, societate subordonată Consiliului Local. Emilian Buduroi a mai fost consilierul juridic personal al lui Daniel Harpa, la începutul primului mandat de primar al acestuia.

Este un tânăr cu studii juridice, care a căpătat experiență administrativă în perioada cât a fost manager la Centrul de Întreținere Urbană. Este un tânăr care s-a implicat în organizarea multor activități de la primărie și merită șansa să-și demonstreze competențele. Împreună cu el, dar și cu cei din echipa de la primărie, vom găsi soluțiile cele mai bune pentru târgnemțeni. Vreau să mulțumesc pe această cale doamnei Geanina Fedeleș, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în calitate de consilier personal și am mare încredere că va face treabă bună și pe noua funcție. Îi doresc domnului Buduroi mult succes și sunt sigur că vom colabora foarte bine. În perioada următoare, mă voi decide ce atribuții va avea”, ne-a spus primarul Daniel Harpa.

Am mai colaborat cu domnul Emi Buduroi pe vremea când eram la Asociația «Valea Ozanei», am avut o colaborare foarte bună. Mi se pare o alegere bună din partea domnului primar Harpa, mai ales că a mai fost pe această funcție. Cred că are experiența necesară. Nu aș putea să-i dau sfaturi, pentru că depinde de atribuțiile pe care i le va da domnul primar. Având studii juridice, probabil va primi sarcini în domeniul juridic. Din partea mea are toată susținerea și-l voi sprijini, cu documente sau informații necesare. Pot spune că domnul primar se află pe mâini bune”, a declarat Geanina Fedeleș, city-managerul orașului Târgu Neamț.

Emilian Buduroi se declară, cum altfel?, onorat: ”Sunt onorat să redevin consilierul juridic personal al domnului primar Harpa. Este o mare responsabilitate pentru mine și o să depun toate eforturile pentru a-i fi util. Am mai fost pe această funcție și cam știu ce trebuie să fac. În perioada cât am lucrat cu dânsul, am colaborat foarte bine și nu de puține ori am învățat și eu de la dânsul rezolvări ale unor probleme administrative și tot ce ține de organizare. De atunci și până acum, domnul primar a căpătat multă experiență și îmi va fi mai ușor să-l consiliez pe probleme juridice, ca să glumim puțin. Aștept să-mi dea sarcinile și să-mi cunosc atribuțiile”. (C.T. STURZU)

Articolul precedentBicaz: Scumpii câini fără stăpân
Articolul următorSerată muzicală la Târgu Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.