Un calorifer lăsat în priză a distrus pensiunea Boema

Pensiunea Boema, situată în zona Ursuleţi, a fost afectată serios de un incendiu izbucnit în dimineaţa de 1 ianuarie 2017, iar pompierii au muncit câteva ore bune până să lichideze focul.

incendiu-boemaS-a acţionat, în primă fază, cu 30 de militari de la Detaşamentul Piatra-Neamţ, cu 6 autospeciale de lucru, o autospecială FRAP de primă intervenţie, autoscara şi o ambulanţă SMURD”, a precizat lt. Marcel Bucur Ţepeş, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Ulterior a venit în sprijin un echipaj, cu o autospecială, de la Detaşamentul de pompieri Târgu Neamţ”.

Incendiul a distrus acoperişul, pe o suprafaţă de 300 mp, 3 camere de la mansardă şi camera tehnică (un spaţiu de depozitare) şi a afectat 3 camere de la etajul I. Nimeni nu a fost rănit, atât personalul, cât şi turiştii ieşind la timp din clădire. După ce-au lichidat incendiul, după-amiază, pompierii au stabilit că totul s-a întâmplat din cauza unui calorifer lăsat în priză, cauza izbucnirii focului fiind „efectul termic al curentului electric”.

Tot astăzi şi tot de la un cablu suprasolicitat, de astă dată de un frigider, a izbucnit un incendiu la o locuinţă din Ţibucani. Fpcul a distrus acoperişul pe o suprafaţă de 150 mp. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

VIDEO Accident la Vânători-Neamț

Accident în comuna Vânători-Neamț. https://www.facebook.com/reel/1296778415199111 Vom reveni cu detalii.