0:00

Un bărbat s-a urcat pe unul dintre stâlpii nocturnei Stadionului Ceahlăul ca să scape de pușcărie!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiUn bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Piatra Neamț a încercat să scape de arestul preventiv pentru 30 de zile, măsură dispusă chiar astăzi, 3 iunie, de magistrații Tribunalului Neamț, urcându-se pe unul dintre stâlpii nocturnei Stadionului Ceahlăul.

Valentin Uță (vezi crop decizie!) era în arest la domiciliu pentru mai multe infracțiuni comise anul trecut: furt, complicitate la furt, distrugere și amenințare. Dimineață a fost luat de acasă și dus la instanță, unde a aflat că va merge în arest.

Un bărbat s-a urcat pe unul dintre stâlpii nocturnei Stadionului Ceahlăul ca să scape de pușcărie!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Când polițiștii s-au dus să-l ridice de acasă, după-amiază, pentru a-l duce în Centrul de Arest și Reținere de la Bacău, potrivit deiciziei instanței, acesta nu a mai fost de găsit.

În schimb, la vreo oră și ceva după, s-a primit un apel prin 112 în care se spunea că un bărbat amenință să se arunce de pe un stâlp din incinta stadionului din Piatra Neamț. Polițiștii nu se așteptau ca Uță să fie cel de pe stâlp.

La fața locului au fost alocate o mulțime de forțe de intervenție, echipaje de la IPJ Neamț, de la jandarmi, Poliția Locală și de la ISU Neamț.

Numai de la pompieri au ajuns la locul incidentului două echipaje cu o autospecială complexă pentru intervenție și autospeciala pentru salvare de la înălțime și două ambulanțe SMURD, una Terapie Intensivă Mobilă și una cu Echipaj de Prim Ajutor.

„Un alpinist de la ISU Neamț, împreună cu un negociator de la poliție, au fost urcați cu echipamentul pentru salvare de la înălțime și au discutat cu bărbatul care amenința că se aruncă. Aceștia au reușit să-l convingă, iar colegul alpinist l-a asigurat pentru coborâre și l-a predat echipajului de la IPJ Neamț”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt de la ISU Neamț.

Toată agitația a fost în final pentru nimic. Valentin Uță se află acum în drum spre Centrul de Arest Bacău, unde își va petrece cel puțin o lună de zile.

Angela Croitoru

Foto: ISU Neamț

Articolul precedentDNA anunță încă 5 suspecți în dosarul Ambulanța Neamț. I-au dat mită direct dr. Dan Dorin Morenciu
Articolul următorAccident soldat cu doi răniți la Borca
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.