Un bărbat a murit înecat cu o clătită, altuia i-a stat inima după ce-a muncit la câmp

Doi bărbați au murit, la nici jumătate de oră unul după altul, în ziua de 1 iulie. La ora 13,22 un echipaj de ambulanță a fost chemat la Hanu Ancuței, unde un bărbat de 60 de ani, care mânca o clătită, s-a înecat și s-a sufocat. Omul era transportat de familie de la un azil la altul, iar rudele s-au gândit să facă un popas și să mănânce ceva bun. Din nefericire, bărbatul s-a înecat, n-a mai putut să respire și a intrat în stop cardiac. Manevrele de resuscitare nu au avut niciun rezultat, așa că a fost constatat decesul.

La ora 13,50, o altă ambulanță a plecat spre Poiana Largului, unde unui bărbat de 54 de ani i s-a făcut rău, după ce-a muncise la câmp pe o căldură insuportabilă. Când a văzut că se simte din ce în ce mai rău, a plecat spre casă, dar imediat după ce-a ajuns, s-a prăbușit din picioare.

Primii care au ajuns la fața locului au fost paramedicii de pe ambulanța de la Garda 2 Poiana Teiului, care au început manevrele de resucitare. Între timp a ajuns și ambulanța SAJ, iar personalul medical a continuat resuscitarea, care n-a avut, însă, efect. Omul era cunoscut cu probleme cardiace și, cu atât mai mult, n-ar fi trebuit să facă efort pe asemenea căldură.

C.M.

Autor:

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...