0:00

Ultimul cuplaj voleibalistic al anului 2014 aduce sâmbătă, 20 decembrie, la Sala Polivalentă, în atenția publicului nemțean două partide de mare interes. De la ora 12, Volei Club Municipal întâlnește SCMU Craiova, ocupanta locului 4 în campionatul diviziei A1, dar vicecampioana en-titre a României. 8 puncte separă, însă, cele două formații. Linia de clasament a oltenilor este una foarte bună pentru o echipă din provincie, cu doar un meci pierdut fără punct. Craiovenii au câştigat 4 meciuri de 3 puncte, 3 meciuri de 2 puncte, şi un meci de un punct.

Voleibaliştii pietreni sunt și ei în ascensiune, însă luptele duse pe terenul militarilor de la Steaua, când au câştigat un meci dramatic, cu 3-2, au lăsat urme adânci. Secundul Serghei Predius este afectat de o entorsă, iar centrul Codrin Mocanu are o falangă ieşită din capsula articulară. Absenţa celor doi jucători poate diminua potenţialul de joc al echipei pietrene, însă profesorul Dan Gavril speră ca până la ora disputei cu SCMU Craiova, măcar Codrin Mocanu să revină în angrenaj. Constantin Niță, directorul municipalului pietrean, invită toți iubitorii sportului la acest meci, pentru că echipa pietreană are nevoie de suportul spectatorilor și pentru a-și lua rămas – bun de la anul în curs, cum se cuvine, printr-un joc care să mulțumească exigentul public pietrean.

Fetele de la Unic-LPS Piatra Neamț vor juca în meciul următor al cuplajului, de la ora 14, împotriva formației CSM București. Diferența între cele două loturi este una net în favoarea bucureștencelor, mai ales că din tabăra Unicului va lipsi Iliescu, care a luat cartonaș roșu, în etapa precedentă, la Lugoj. Protestele antrenorului Marian Constantin s-au concretizat într-un memoriu depus la FRV, care va fi analizat în perioada următoare. Campionatul se va întrerupe, atât la masculin, cât și la feminin, după etapa a 11-a, până pe 17 ianuarie 2015.

M. STOIAN

Articolul precedentManagerul Spitalului Târgu-Neamț amenințat cu demiterea
Articolul următorDA sportului, NU violenței!