arma gloantePoliţiştii din judeţul Iaşi (Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase) au depistat o femeie, în vârstă de 60 de ani, din Lespezi, pe care o acuză că “nu a depus arma neletală la un  armurier autorizat în termenul legal”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei (IPJ) Iaşi.

În cauză  “s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, potrivit IPJ Iaşi.

În timpul acţiunilor de control pentru “prevenirea producerii evenimentelor cu arme de foc şi pentru depistarea persoanelor care încalcă regimul armelor şi muniţiilor” (…) “a fost constatată o infracţiune, fiind legitimate 3 persoane şi efectuate 3 controale. Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o armă neletală şi 50 de cartuşe”, menţionează aceeaşi sursă. (ZCH NEWS)

Articolul precedentForesta Suceava, debut discret în Liga a II-a
Articolul următorA lovit o biciclistă și a fugit de la locul accidentului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.