Turist surdo-mut, găsit epuizat lângă Cascada Duruitoarea

Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, a fost coborât urgent din Masivul Ceahlău, astăzi, 12 iulie 2019, după ce a ajuns epuizat la Cascada Duruitoarea.

Turistul urcase cu un grup de la Durău și pe la amiază, când a ajuns sus, i s-a făcut rău. Cine știe cât ar fi stat acolo, fiindcă toți cei patru turiști din grup sunt surdo-muți. Dar, întâmplarea a făcut ca prin zonă să treacă o persoană care a reușit să înțeleagă, citind pe buze, că este nevoie să ceară ajutor la 112. „Apelul a fost făcut în jurul orei 13, prin 112. Apelantul a indicat zona și a explicat faptul că turistul epuizat și cei trei care-l însoțeau sunt surdo-muți. A fost trimisă echipa de intervenție de la baza Durău și imediat în urmă și echipa de suport cu targa. Intervenția n-a fost dificilă, în sine, chiar dacă turistul cântărea cam 100 de kilograme. Dar, zona unde se afla, la Rupturi, lângă Cascada Duruitoarea, este destul de accidentată. Persoana era extrem de epuizată, avea și o durere de bazin, dar fără să fi căzut. Echipele noastre l-au coborât până la Baza Durău, de unde bărbatul a fost preluat de echipajul medical de ambulanță”, a declarat Adrian Alăzăroaie, din cadrul Serviciului Salvamont Neamț.

În mai puțin de trei ore, turistul a fost coborât pe targă și predat echipajului medical care l-a transportat cu ambulanța la spital. Salvamontiștii nemțeni nu s-au mai confruntat cu astfel de caz și spun că persoanele cu deficiențe de vorbire și auz ar trebui să fie însoțite de o persoană care poate comunica în caz de situații limită. Oricum, experiența turiștilor de astăzi, în Masivul Ceahlău, a fost una spontană și, cu siguranță, memorabilă.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Automobile de epocă rare, expuse la Palatul Sturdza din Miclăușeni

Iubitorii de istorie și automobile clasice sunt invitați sâmbătă,...

IPJ Neamț recrutează candidați pentru școlile de agenți de poliție. Înscrierile se fac până pe 4 octombrie

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a început recrutarea candidaților...

Tânăr din Bacău, reținut după ce ar fi lovit un bărbat pe o stradă din Valea Ursului

Un tânăr de 18 ani din comuna Dămienești, județul...

Concluzii după MOBEX – Neamț, exercițiul militar de mobilizare pentru apărare

Exercițiul de mobilizare MOBEX, desfășurat în Neamț în perioada...