0:00

Turism „palid” la Durău de Crăciunul pe vechi, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiDeşi peisajul din Durău e de basm, a nins, iar temperaturile sunt foarte prietenoase şi la baza muntelui şi în vârf (unde n-au scăzut sub minus 4 grade) foarte puţini turişti sunt prin staţiune şi pe la cabanele din masiv. Iar principalul motiv este că pârtia nu funcţionează şi oamenii nu au ce face. „Sunt câţiva moldoveni care sărbătoresc Crăciunul pe vechi, dar nu câţi ar putea să fie dacă ar avea o pârtie de schi cum trebuie”, a declarat Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ. „Din păcate, mai există multă lume care crede că turismul se reduce la mâncare, băutură şi plecat acasă cu colebilul între dinţi. Dar lucrurile nu mai stau demult aşa şi poate cel mai bun exemplu este Rânca, Dolj, unde erau nişte dealuri moarte, iar cele două pârtii de schi amenajate acolo adună câte 6.000 de oameni odată”. Durăul şi cabanele din masivul Ceahlău au fost ceva mai animate în perioada 24 decembrie 2015 – 2 ianuarie 2016. Singurele incidente au fost din cauza temperaturilor foarte reduse din noaptea de revelion, când o parte din turişti au stat afară, la minus 20 de grade, să-şi facă selfie-uri, până le-au degerat degetele pe telefoane. În total, salvamontiştii au asistat 9 persoane care au suferit degerături uşoare sau erau în pragul hipotermiei.

C. MIRCEA; FOTO: amfostacolo.ro

Articolul precedentNeamț: Inspectorii școlari își iau de „guler” superiorii
Articolul următorCopilă din Neamţ găsită de poliţişti la un tânăr în Podu Iloaiei
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.