Trofeul Zimbrului la rugby feminin

Nationala Romaniei de rugby in 7

La Târgu Neamț s-a desfășurat, la finalul săptămânii trecute, prima ediție a Cupei Cetății ”Trofeul Zimbrului” la rugby feminin. Competiția, organizată prin implicarea Federației Române de Rugby, a Primăriei Târgu Neamț, a Primăriei Vânători Neamț și a Clubului Sportiv Școlar Târgu Neamț, s-a desfășurat pe stadionul Cetatea.

Realizarea acestei primei ediții a turneului de rugby feminin la Târgu Neamț a fost posibilă și datorită implicării și prestigiului profesorului Eusebiu Popa, antrenorul echipei Venus Temad Piatra Neamț: „Eu sunt mulțumit de modul cum s-a desfășurat prima ediție și sper că toată lumea este mulțumită. A fost un prilej de a promova și dezvolta zona Târgu Neamț din punct de vedere al rugby-ului feminin. Toate jucătoarele au primit tricouri și cupe. Sunt sigur că următoarele ediții vor fi și mai bune. Mulțumesc pe această cale tuturor celor care s-au implicat în această primă ediție”, a declarat acesta, fericit că s-a mai organizat o competiție a acestui sport destul de dificil de dezvoltat la nivelul fetelor.

La startul competiției s-au aliniat echipe de rugby feminin junioare, din Neamț (Venus Temad Piatra Neamț și AS 3T Târgu Neamț), din Iași (CSM Pașcani) și București (Parohial Ștefan cel Mare București).

După meciurile disputate, fiecare echipă a primit câte o cupă și s-au acordat diplome din partea sponsorilor:

• Cupa Temad – CS Parohial Ștefan cel Mare București
• Cupa 3TConstruct – CSM Pașcani
• Cupa Cibibon – Sel Barbarians
• Cupa Hotel Ozana – AS 3T Târgu Neamț
• Cupa Dinamic 92 – Venus Temad Piatra Neamț.

Atenția de care s-a bucurat competiția la nivelul federației o demonstrază și faptul că meciurile au fost arbitrate de Gabriela Bălan, ce face parte și din conducerea Federației Române de Rugby, și Ioana Silvia Sava.

(C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...