0:00

Trist: o femeie bolnavă de cancer și-a dat foc, cu o lumânare, ca să-și curme suferința, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiO femeie din Pângărați, bolnavă de cancer în stadiu terminal, s-a sinucis într-un mod chinuitor, în seara de 20 februarie. Nemaisuportând durerile, ea a decis să-și scurteze suferința, printr-o suferință la fel de mare. Cum fiica ei, cu care locuiește, îi lase permanent o lumânare aprinsă la capătul patului, ca să moară creștinește, bătrâna a luat-o și și-a dat foc la haine. Când fata a venit să vadă ce face, a găsit-o arzând mocnit, moartă deja.

Polițiștii de la Secția Rurală Gârcina, de care aparține comuna Pângărați, au făcut cercetări la fața locului și au deschis un dosar penal în cauză. Femeia avea 72 de ani.

În data de 20 februarie,  în jurul orei 19:02, prin apel la 112, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță Neamț  a fost înștiințat despre decesul unei persoane în interiorul unei locuințe,  survenit posibil în urma unui incendiu, din localitatea Pângărați. Apelantul ne-a informat că incendiul a fost stins. La locul evenimentului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Ajunși la locul solicitării,  pompierii au găsit trupul carbonizat al unei femei. Incendiul s-a manifestat într-o cameră, la nivelul unui pat, în care se afla o persoană. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații închise (lumânare)”, a precizat lt. Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

 

C.M.

Articolul precedentLocuri de muncă în instituţii bugetare din Regiunea Nord-Est
Articolul următorRata de infectare cu coronavirus este în scădere, în Neamț