Trei zile de ger! Cum trebuie să vă protejeze angajatorii!

gerInspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ avertizează angajatorii că au de adoptat măsuri speciale de protejare a salariaţilor, în cazul în care temperatura atinge extreme negative. Este vorba atât de temperatura aerului (de la -20 de grade Celsius), cât şi de indicele de răcire (de la -32 de grade Celsius). Patronii care nu respectă legislaţia în vigoare riscă amenzi drastice.

“În perioadele cu temperaturi scăzute extreme, respectiv temperaturi sub -200 C sau temperaturi care, corelate cu condiţii de vânt intens (vântul a cărui viteza depăşeşte 10 metri pe secunda), pot fi echivalate cu acest nivel (indicele de răcire scade sub pragul valoric de minus 32), angajatorii trebuie să ia toate măsurile prevăzute de Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi hotărârile de guvern în aplicare, pentru asigurarea condiţiilor de microclimat la locul de muncă în limitele prevăzute, măsuri care vor fi stabilite de angajator împreună cu reprezentanţii sindicatelor sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor. În unităţile în care funcţionează Comitetele de Securitate şi Sănătate în Muncă măsurile vor fi stabilite de acestea, iar în instituţii şi unităţi finanţate din fonduri bugetare şi extrabugetare, măsurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv de conducătorii instituţiilor”, a declarat Ioan Popescu, inspector şef al ITM Neamţ.

Temperaturile sunt monitorizate şi certificate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi transmise de centrele regionale ale acesteia.

“1. În perioadele cu temperaturi scăzute extreme angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber:

  • distribuirea de ceai fierbinte în cantitate de 0,5-1litru/persoană/schimb;
  • acordarea de pauze pentru refacerea capacităţii de termoreglare, scop în care se vor asigura spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător;
  • asigurarea echipamentului individual de protecţie.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii salariaţilor, vor lua măsurile dispuse în Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2000 respectiv :

  • reducerea duratei zilei de lucru;
  • întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale, etc.

Aceste măsuri suplimentare se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.

2. Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme angajatorii trebuie să asigure:

  • examenul medical la angajare şi a controlului medical periodic,urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi  scăzute;
  • primul ajutor şi transportul la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
  • trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi scăzute  extreme”, se precizează în comunicatul de presă al ITM Neamţ.

Pe durata întreruperii colective a lucrului contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în munca. Neluarea măsurilor de prevenire constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 1.500 lei la 2.500 lei, dacă faptele nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât sa fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.

ANM a prognozat, pentru intervalul 6-8 ianuarie, minime ce se vor situa în medie între -16 şi -12 grade pentru întreaga regiune a Moldovei. La munte, ANM anunţă temperaturi ce oscilează între -21 şi -16 grade. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...