Trei victime într-un accident la Roman

Trei victime într-un accident la RomanUn eveniment rutier a avut loc astăzi, 28 martie, pe centura ocolitoare a municipiului Roman. Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 11:10. La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD din cadrul Detașamentului Roman, plus un echipaj de la Ambulanța Neamț.

La fața locului s-a constatat că au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane, toate fiind evacuate până la sosirea forțelor de intervenție. „Doi bărbați, în vârstă de 46 de ani și 68 de ani, conducătorii celor două autoturisme (conștienți și cooperanți) au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD, ulterior fiind transportați la CPU Roman. O femeie, pasageră în unul dintre autoturismele implicate a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ, refuzând transportul la spital”, conform ISU Neamț.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și curățarea carosabilului. Urmează ca polițiștii rutieri să stabilească cauzele și condițiile în care a avut loc accidentul.

FOTO: ISU Neamț

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...