Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon după ce, cel mai probabil, au folosit un mijloc de încălzire improvizat într-o locuință din comuna Gherăești, incidentul mobilizând mai multe echipaje de intervenție în seara zilei de duminică, 8 februarie.
Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 19:30, după ce s-a semnalat că mai multe persoane dintr-o casă prezintă stare de rău. La fața locului a fost trimis inițial un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care a constatat că două persoane se aflau în stare de semiconștiență într-o baie, iar o a treia persoană, aflată într-o altă cameră, acuza simptome specifice intoxicației.
În scurt timp, forțele de intervenție au fost suplimentate cu un echipaj de pompieri dotat cu autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și acordarea primului ajutor, alte două echipaje SAJ și echipaje ale Poliției. Până la sosirea pompierilor, personalul medical a început aerisirea locuinței prin deschiderea ușilor și ferestrelor, pentru reducerea concentrației de gaze toxice.
Victimele, un bărbat de 60 de ani, o femeie de 55 de ani și un tânăr de 26 de ani, au fost evacuate din locuință de pompieri și cadrele medicale. Primele două persoane erau în stare de semiconștiență, iar tânărul era conștient, însă ușor confuz. Toți au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportați la spital.
Incidentul s-ar fi produs din cauza utilizării necorespunzătoare a unui mijloc de încălzire improvizat.



