Trei accidente în zona Romanului, trei persoane au ajuns în spital

Trei accidente în zona Romanului, trei persoane au ajuns în spitalIeri, 21 decembrie, pe drumurile din zona Romanului au avut loc trei accidente rutiere soldate cu tot atâtea victime ce au avut nevoie de îngrijiri medicale și se află acum pe patul de spital.

Un prim accident a avut loc la ieșirea din Roman, în jurul orei 18:00, pe DN15D, în afara localității. Un bărbat din Săbăoani care conducea o autoutilitară a lovit un bărbat, de 68 de ani, din Gâdinți care se deplasa pe marginea șoselei.

Pietonul a ajuns la spital, iar șoferul este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, potrivit informațiilor oferite de IPJ Neamț.

Două ore mai târziu, în Săbăoani, lângă Traian, pe DN2, un ieșean care conducea un autoturism, din direcția Roman spre Iași, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă.

O pasageră, în vârstă de 49 de ani, a ajuns la spital.

Azi noapte, în jurul orei 01:30, pe drumul județean, lângă Tămășeni a avut loc un alt accident în care au fost implicate un TIR și un autoturism.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 45 de ani, din județul Cluj, conducea un ansamblu de vehicule, pe DJ 201C, în afara localității Tămășeni ar fi efectuat manevra de mers înapoi, pentru a intra pe un drum agricol, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 19 de ani, din Tămășeni.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 19 de ani”, a precizat inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Nici unul dintre șoferii implicați în aceste accidente nu consumase alcool.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...