Transportatori amendați de Poliția Rutieră și Control Trafic

Controalele în rândul transportatorilor s-au intensificat și ieri, 8 iulie, echipajele poliției Rutiere Neamț împreună cu reprezentanții ISCTR au dat câteva amenzi.

Cele mai multe nereguli constate au fost la regimul rutier, dar au fost sancționați și șoferii care nu purtau mască. „În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale pentru  încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 3 sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19 și o sancțiune conform HG 69/2012, în valoare totală de peste 4.500 de lei”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Acțiunea a continuat și seara, când echipaje ale Poliției municipiului Piatra Neamț împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Neamț, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și de la Protecția Consumatorului au verificat terasele, în principal. Au fost verificate 25 de societăți comerciale din Piatra Neamț, iar 4 au primit avertisment pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a riscului de transmitere a noului coronavirus.

Au mai fost controlate 16 mijloace de transport în comun și au fost date 2 sancțiuni contravenționale, potrivit IPJ Neamț. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...