Actualizare: Băiatul este singura victimă. El a fost găsit într-o cameră, în pat. El era în grija bunicii, care, în momentul izbucnirii incendiului, nu era acasă. Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru ucidere din culpă și distrugere, după cum a precizat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la caloriferul electric.
***Știre inițială***
Un băiat de 16 ani a fost găsit mort în casa cuprinsă de incendiu, în această seară, 12 februarie. Incendiul a fost anunțat pe la ora 17 și pompierii de la detașamentul din Piatra Neamț au fost trimiși cu două autospeciale să intervină. Când au ajuns, casa era cuprinsă de flăcări, iar înăuntrul casei l-au găsit pe băiat decedat, potrivit slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț. Primii care au ajuns la intervenție au fost pompierii voluntari de la Borlești și de la Roznov, cu câte o autospecială. După aproximativ o oră, incendiul a fost stins, iar cauza urmează să fie stabilită. Vom reveni. (C.I.)