În noaptea de 19 spre 20 decembrie, un accident rutier grav s-a produs pe drumul european DE 58, în afara localității Cotu, județul Botoșani. În urma coliziunii dintre două autoturisme, o tânără de 23 de ani, agent de poliție, și-a pierdut viața.
Conform informațiilor furnizate de IPJ Botoșani, accidentul a avut loc după ce un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Suceava, a pierdut controlul direcției și a intrat pe contrasens, lovind frontal mașina condusă de Beatrice Bracău, agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Flămânzi.
Echipajele de intervenție sosite la fața locului, inclusiv o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadru ISU Botoșani, ambulanță de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ, au constatat că tânăra era în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare, aceasta nu a mai putut fi salvată. Celelalte două persoane implicate în accident nu au suferit răni grave.
Șoferul autoturismului care a provocat accidentul a fost testat alcoolscopic și pentru substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative. Poliția continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
Beatrice Bracău era o tânără polițistă, absolventă a Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, promoția octombrie 2022, și își desfășura activitatea în cadrul Poliției Orașului Flămânzi. În momentul accidentului, se afla în timpul liber și se îndrepta spre casă.
Mesajul colegilor:
„Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas-bun de la colega noastră, Beatrice, care și-a pierdut viața mult prea devreme, într-un tragic accident rutier. Plecarea ei lasă un gol imens în sufletele noastre, dar și în comunitatea pe care a slujit-o cu devotament și curaj.
În aceste momente grele, suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.
Odihnește-te în pace, Beatrice! Vei rămâne mereu în inimile noastre și în amintirea tuturor celor care te-au cunoscut”.
Foto: IPJ Botoșani și ISU Botoșani
Denisa POPA