Tragedie la Șerbești. O persoană și-a pierdut viața după ce a căzut într-o râpă

O persoană și-a pierdut viața în satul Șerbești, comuna Ciortești, județul Iași, după ce a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 4–5 metri. Tragedia a avut loc vineri, 13 iunie, iar autoritățile au intervenit pentru a recupera trupul neînsuflețit.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Iași, la fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul 2 Iași, cu mai multe autospeciale și un vehicul utilitar, însoțiți de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comună. Zona fiind greu accesibilă, intervenția a fost una dificilă, pompierii folosind echipamente speciale pentru a coborî în siguranță și a aduce corpul la suprafață.

După extragerea victimei, trupul a fost predat Poliției și medicilor legiști pentru procedurile legale.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență atrage atenția cetățenilor să evite deplasările prin zone periculoase sau abrupte, mai ales în mediul rural, unde terenul poate fi instabil.

Denisa POPA

Foto: ISU Iași

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...