Tragedie în Neamț: muncitor strivit de un copac, în timpul unor lucrări de exploatare forestieră

Un bărbat de 41 de ani, angajat al unei societăți comerciale, și-a pierdut viața luni, 25 noiembrie, în pădurea Dobru, pe raza comunei Vânători-Neamț, după ce a fost strivit de un copac pe care îl tăia.

Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Neamț, în jurul orei 13:07, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați, prin apel la SNUAU 112, de către un bărbat de 45 de ani, cu privire la producerea incidentului în zona fondului forestier Dobru.

La fața locului, echipajele de poliție au stabilit că victima, un bărbat de 41 de ani, angajat al unei firme care desfășura activități de exploatare forestieră, efectua lucrări de tăiere a arborilor în pădurea Dobru, comuna Vânători-Neamț, județul Neamț. La un moment dat, un trunchi de copac a căzut peste acesta, în timp ce îl secționa cu drujba, provocându-i leziuni incompatibile cu viața.

Din nefericire, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic, fiind constatat decesul la fața locului.

Au fost anunțați și reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), care s-au deplasat în zonă pentru a efectua cercetările specifice în astfel de evenimente de muncă, în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs tragedia.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, urmând ca, în cadrul anchetei, să fie stabilite cu exactitate împrejurările producerii evenimentului și eventualele responsabilități.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...