Tragedie în Neamț. Bebeluș găsit fără viață în pătuț

Foto reprezentativă - lumânare - Tragedie în Neamț. Bebeluș găsit fără viață în pătuțUn copil de o lună și trei săptămâni, a murit în somn din cauza unor probleme de sănătate. Această tragedie a avut loc în dimineața zilei de 4 noiembrie, în localitatea Războieni.

Potrivit primelor informații, echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul copilului și a solicitat în jurul orei 10:10, intervenția autorităților pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul.

Surse apropiate anchetei au indicat că micuțul ar fi suferit de afecțiuni cardiace încă de la naștere și că, cel mai probabil, aceasta a fost cauza decesului.

„Corpul copilului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, conform IPJ Neamț.

D.P.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...