Tragedie în Neamț: bărbat găsit înecat în râul Bistrița

Un bărbat de 63 de ani din Rediu a fost găsit înecat în râul Bistrița în zona localității Mănoaia, comuna Costișa.

Polițiștii din cadru Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați prin numărul de urgență 112 marți, 29 septembrie în jurul orei 19.00.

Tragedie în Neamț: bărbat găsit înecat în râul Bistrița„Cu ocazia deplasării la fața locului s-a stabilit identitatea persoanei depistate în rău, un bărbat de 63 de ani, din Rediu.

La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul acestuia. Cu ocazia examinarii vizuale, pe corp nu au fost identificate leziuni vizibile, acesta fiind transportat la Serviciul de Medicinină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, precizează comunicatul IPJ Neamț.

Z.C.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...