iasi penitenciarPoliţiştii din Iaşi au reţinut, marţi, 26 ianuarie, 4 persoane urmărite naţional pentru trafic de droguri, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Iaşi.

Acestea (3 bărbaţi şi o femeie) erau condamnate pentru trafic de droguri de mare risc şi aderarea la un grup infracţional organizat.

“Pe numele acestora, Tribunalul Iași a emis, la data de 26 ianuarie, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Persoanele au fost condamnate la executarea unor pedepse privative de libertate cuprinse între 4 și 5 ani. S-a stabilit că, în cursul lunii februarie 2014, în cadrul unui grup infracțional organizat, persoanele au procurat importante cantități de droguri (cannabis) din Spania și le-au introdus în mod fraudulos în România, în scopul comercializării pe piața ilicită din municipiul Iași”, potrivit comunicatului citat.

Persoanele au fost încarcerate în Penitenciarul Iași, în vederea executării pedepselor. (ZCH NEWS)

Articolul precedentDIICOT: Grupare evazionistă cu încrengături în Iaşi şi Suceava
Articolul următorPercheziţii la suspecţi de braconaj
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.