Un nemțean care a cerut bani pretinzând că are trecere la inspectorii RAR dar și la polițiștii care examinează viitorii șoferi, a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență, fiind condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Acuzatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, ulterior înțelegerea fiind consfințită de magistrații din cadrul Tribunalului Neamț.
Prin aceeași sentință bărbatul a fost obligat la 60 de zile de muncă în folosul comunității. El este bun de plată cu 800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare și trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială derulat cu Serviciul de Probațiune Neamț.
Faptele au avut loc în perioada 2018 – 2019 când, în mai multe rânduri, bărbatul a solicitat diverse sume de bani lăsând să se creadă că are influență pe lângă funcționari din cadrul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehiculelor și poate obține într-un timp mai scurt un permis de conducere. În alte cazuri, pentru bani promitea că poate obține o examinare superficială a unui candidat la șoferie la proba de traseu, sau un chestionar mai simplu la susținerea probei teoretice. Altora le garanta că poate obține o programare mai rapidă la Registrul Auto Român pentru omologarea și autentificarea unor autoturisme. (G.S.)