Trafic blocat azi-noapte în Valea Ursului

Un TIR cu semiremorcă încărcat cu ciment a blocat traficul rutier pe DJ 207C, pe ambele sensuri de mers, între satele Valea Ursului, comuna cu același nume și Straja din comuna Tarcău. S-a întâmplat aseară, 18 august, în jurul orei 22,00.

Capul tractor al autotrenului s-a desprins de semiremorcă și a ajuns în șanțul de la marginea drumului, iar semiremorca a rămas poziționată pe diagonala drumului, ocupând ambele direcții de mers.

TIR-ul era condus de un șofer, în vârstă de 46 de ani, din județul Iași.

“Fiind o zonă cu multe serpentine, în care vehiculele de mare tonaj nu pot efectua  manevre de întoarcere, recomandăm conducătorilor auto să folosească ruta ocolitoare, prin Gâdinți”, preciza aseară subinspector Ramona Ciofu.

Traficul a fost reluat astăzi, la primele ore ale dimineții.

A.C.

Imagini IPJ Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora