Denumirea populară a sărbătorii – Pocroavă, Pocroave, Procoave etc. – provine de la cuvântul „pocrov” (slavonă), care ce semnifică acoperământul pământului cu brumă sau cu zăpadă.
La origini, era o sărbătoare precreștină, cu dată fixă (1 octombrie), dedicată unei divinități meteorologice responsabile de acoperirea pământului cu brumă.
Se crede că cele mai adânci rădăcini ale tradițiilor sărbătorii Pocroave ajung până la perioada agriculturii primitive. Atunci, oamenii observau anual că, în octombrie, începea o răcire considerabilă a timpului, iar noaptea pământul se acoperă cu brumă. Se considera că, în era creștină, biserica a adaptat la ziua aceasta o sărbătoare religioasă cu sens apropiat Acoperământul Maicii Domnului.
Sărbătoarea Pocroavelor își are originea în Bizanț. Acolo, în anul 911 d.H., a apărut în Biserica din Vlaherne „Împărăteasa Cerului, Apărătoarea întregii lumi, Preasfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoare”.
Tradiția creștină ne amintește că, la Mânăstirea Vlahilor din Constantinopol, stăteau și mulți greci, care se rugau lui Dumnezeu să-i izbăvească de dușmani.
Făcându-se priveghere întreaga noapte, în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos (prăznuit pe 2 octombrie în calendarul creștin-ortodox) și-a ridicat ochii în sus, împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, și au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind cu lumină. Lumina ce izvora din Sfânta Fecioară și din cinstitul Său omofor acoperea poporul. Era înconjurată de oști cerești și de mulțime de sfinți, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei. Dintre toți sfinții, doi erau mai aleși: Sfântul Ioan Înaintemergătorul și Sf. Apostol Ioan. Maica Domnului a luat acoperământul de pe cap și l-a întins deasupra creștinilor, care se aflau la mânăstire.
Acoperământul strălucea „mai mult ca soarele”. Dimineața, tot orașul știa deja despre minunea văzută de Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos. De la această întâmplare, în amintirea miracolului, a rămas sărbătoarea numită Acoperământul Maicii Domnului.
Procoavă în tradițiile și obiceiurile populare
În conștiința oamenilor, s-a făcut asociația între acoperirea pământului cu brumă și acoperirea capului fetelor mari (îmbroboditul la nuntă, adică măritișul).
Fetele mari rugau pe Pocroavă să le acopere capul cu păr bogat și frumos, ca să placă flăcăilor, dar și să le acopere capul în sensul măritatului. Părul lung era un însemn al puterii și Sf. Pocroave se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dăruindu-le păr frumos și ajutându-le astfel să-și găsească ursitul mai repede.
Potrivit tradiției populare, după sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului se poate începe pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece, deoarece pământul va fi acoperit cu brumă. Fetele a căror podoabă capilară nu era prea bogată se rugau în această zi Sfântului Procoavă să le acopere capul cu păr.
În unele zone din țară, de Procoave, credincioșii țineau post, considerând că astfel vor fi protejați de boli, nu vor muri înecați sau de mari supărări.
Bătrânele de la sate povesteau nepoatelor că, dacă se tund în această zi, părul rămâne în legătură cu corpul. Din acest motiv, părul nu trebuie aruncat și nici ars, fiindcă poate fi luat de vrăjitoare sau de oamenii răi, care fac diverse farmece. El trebuia păstrat într-un loc tainic din casă.
În alte sate exista credința printre tinerele fete că, dacă se îmbodolesc în această zi ca pentru nuntă, vor avea parte de o căsnicie lungă și fericită.
Musafirii erau întâmpinați în această zi cu plăcinte de post, umplute cu mere sau cu dovleci.
În mai toate satele, de Procoave, vitele erau sunt stropite cu apă sfințită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece.
Material preluat din Mesagerul de Neamț
