Tot pe loc, la pesedeu

papagalii fara bilet

Un șpionete vopsit în colorile pesedeului s-o infiltrat cum o știut el (că d-aia se cheamă șpeon) printre steaguri, pancărzi la o șădință cu ușile închise, dar cu oberlichturile nu. Și ne zice insu` cum că s-o dat țirculară pe la gazetele fidele și teveurile asemenea să nu care cumva să apară vreo știre, zvon ori material cu colegii de alianță, adecă peneleul. Acuma, și eu, și cumătru` cu perciunii până la gumari ne scărpinăm și nu ne vine a crede cum mama ciorilor o ajuns peneleul ăsta dușmanu` de clasă, iară pedeleul este ca fecioara cu pruncu`, adică toți se închină da` nu-i dau importanță că oricum votează cum vrea pesedilă. Cumătru` zice că nu ar fi lipsit de haz să mergem la o cumătrie cu mișcări de dreapta, unde peneleul să se regăsească cu săgeata erectă și nu fleoșcăită cum e acum, ca viitoru` în Shengen. Ăsta den mijloc zice că nu crede. Videm.

Tot la pesedeu se fac exerciții de campanie, adică un fel de hoții și vardiștii pe care-l joacă o seamă de oameni înaninte de a se face milițieni. Și la tineret, și la doamne, ba chiar și la seniori, campaniile au un principiu simplu: scopu` scuză plicu`. Acuma, noi nu credem că treaba asta se predă și la școalele de vară, da` recent s-o văzut că foncționează. Am luat cunoștință de un june care s-o aburcat pe foncția după ce l-o făcut praf pă adversar (a se citi critică constructivă) și după ce s-o jucat cu oarece plicuri  pe la alegători, adică membri. Că și adversaru` o fost darnic, dar nu l-o întrecut. Așa că un pliculean cu 250 de lei o tras greu la urnă față de unu` de doar 150 de leușteni. Mi se pare corect.

Din ce știm noi până acuma, oamenii DNA-ului o început să-l caute la organele interne pă domnu` Olteanu, vicele de la pedeleul națíonal, că o cam tras sfori ca să primește oarece  premării de coloare normală, adică portocalie din județu lui, oarece bănet pentru oarece bozonare. Că o fost rău sau nu, n-avem de știre, da` am aflat că o seamă dă șăfi de pe la noi au început să-și ia la puricat trecutul, nu cumva să fi fluierat când nu trebe și mai ales pe unde nu trebe, în același context. Acuma, fie vorba între noi, banii vin și se duc, așa că faptele sunt consumate, cum ar zice ăsta den mijloc, care e-n stare să puie rămășag că DNA-ul n-are de lucru și umblă după cai de anumită culoare. Plus de asta, cei ce se știu cu roiu` la cușmă, au avut grijă să se blindeze. Cu hârtii, că scuturi …

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...