Sunt mai puține accidente rutiere grave produse anul acesta, în județul Neamț, dar numărul morților este la fel de mare ca cel de anul trecut. În cele 425 evenimente (cu 69 mai puține ca anul trecut), din care 170 grave, au murit 33 de oameni (cu unul mai puțin decât anul trecut). În top 3 cauze care au dus la cele mai grave evenimente, primii apar pietonii – implicați în 35 de accidente grave cu 14 morți, urmați de bicicliștii – au provocat 30 de evenimente grave în care doi au murit, iar pe ultimul loc este viteza – motivul a 20 de accidente grave în care doi oameni au murit.
Datele au fost prezentate de comisarul șef Mihai Mavriș, șeful Serviciului Rutier Neamț, în conferința de presă organizată luni, 23 septembrie, la sediul IPJ Neamț. Pe lângă cele 33 de persoane decedate, alte 162 au fost rănite grav și 385 au scăpat cu răni ușoare, numărul victimelor fiind în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. Următoarele două cauze ale accidentelor de anul acesta sunt neacordarea de prioritate (15 cazuri) și căruțașii (11 cazuri cu doi morți și 9 răniți grav). „Ca loc de producere, cele mai multe – 69 accidente grave – s-au înregistrat pe drumurile naționale din județ, cu un „punct negru” pe DN 15D la intersecția cu DJ 156A, din Girov. În afară de cele cinci cauze identificate, din analiza fenomenului încercăm să distingem și un tipic. În ultimii ani, din câte s-a observat, pe lângă neatenția conducătorilor auto, sunt și alți factori importanți: conducerea fără permis, consumul de alcool, pietonul care nu respectă regulile de traversare sau nu se asigură. Din perspectiva noastră, după ce identificăm categoria care crează riscul de producere a accidentelor, ne concentrăm pe prevenirea acelei categorii. Eforturile ni le direcționăm în funcție de număr, mereu vom repartiza și vom îndruma polițiștii să acționeze pe acel sector de drum unde s-au înregistrat cele mai multe accidente, focusat pe cauză”, a declarat cms. șef Mihai Mavriș.
Cel mare risc rămâne pe DN 15, cu 16 accidente grave în care 4 oameni au murit și 17 s-au nenorocit pe viață. Urmează DN 2 și DN 15B cu câte 15 tragedii în care 5 oameni au murit și 21 au fost grav răniți. La finele statisticii sunt DN 15C cu 11 accidente grave din care un om a murit și 17 au fost răniți grav și DN 15D cu „intersecția morții” unde s-au produs 7 evenimente grave cu doi morți și 6 persoane rănite grav. (C.I.)