Polițiștii de frontieră de la Stânca (Botoşani) au depistat, luni, 14 decembrie, un transport de ţigări de contrabandă, efectuat cu căruţa, se precizează într-un comunicat de presă. Atelajul a fost observat cu ajutorul sistemului de supraveghere ce funcționează pe principiul termoviziunii. În căruţa depistată pe direcția localității Ștefănești (Botoşani), s-au găsit 2.370 pachete țigări de contrabandă, ascunse sub coceni de porumb.
“Față de cele constatate, persoana în cauză, cetățeanul român Bogdan G., în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, a declarat că doi conaționali i-au propus să preia trei colete cu țigări, de la malul râului Prut și să le transporte cu atelajul hipo până în localitatea Ștefănești, urmând să primească suma de 200 lei pentru fiecare colet transportat. În urma examinării coletelor, polițiștii de frontieră au descoperit 2.370 pachete de țigări, mărcile Ritm și Plugarul, în valoare totală de 21.543 lei”, potrivit comunicatului de presă.
Ulterior, poliţiştii au identificat şi celelalte două persoane implicate în activitatea infracțională, cetățenii români Ștefan B., de 37 de ani și Dan C., de 25 de ani, ambii domiciliați în județul Botoșani. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. (ZCH NEWS; FOTO: www.politiadefrontiera.ro)