Marţi, 3 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ a emis mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru doi tineri de 20 de ani, din Girov şi Vânători- Neamţ, cercetaţi pentru tâlhărie calificată. Pe 17 mai anul acesta, cei doi se aflau în locuinţa unui bărbat de 48 de ani, în Piatra Neamţ şi, profitând de faptul că acesta se afla sub influența alcoolului, l-ar fi lovit şi i-ar fi sustras mai multe aparate electronice precum și bunuri de uz personal. Pentru a-și asigura scăparea, unul dintre tineri l-ar fi lovit cu palmele. Bărbatul a reclamat faptele la poliţie abia pe 28 iulie.
“Imediat au fost demarate activitățile de cercetare și documentare, iar operativitatea cu care au fost desfășurate de polițiștii de investigații criminale a condus, la data de 2 august 2021, la identificarea și depistarea în localitatea Girov, a persoanelor bănuite de comiterea faptei. Cei doi tineri au fost conduși la sediul Poliției municipiului Piatra Neamț, iar în urma documentării activității infracționale au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată“, a declarat agent Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ. (Angela CROITORU)