Doi tineri au fost arestați preventiv după ce au fost implicați într-un conflict care a avut loc pe data de 17 noiembrie, în Târgu Neamț. O tânără de 19 ani a sunat la 112 și a anunțat că prietenul ei a fost lovit de două persoane.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, polițiștii au stabilit că bărbatul în vârstă de 45 de ani se plimba cu partenera lui pe strada Mărășești, când cei doi tineri ar fi început să o jignească pe tânără. În scurt timp, discuția s-a transformat într-o ceartă, iar bărbatul a fost lovit. El a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat agresorii, doi tineri de 18 și 19 ani, pe numele cărora au fost emise măsuri de reținere pentru 24 de ore în ziua de 18 noiembrie, aceștia fiind cercetați pentru lovire sau alte violențe.
Ulterior, Judecătoria Târgu Neamț a dispus arestarea preventivă a celor doi pentru 30 de zile.



