Ticuşor Vasiliu (Petricani): „La primărie nu există şefi. Suntem colegi”

Marţi, 29 august, Ticuşor Vasiliu, primarul comunei Petricani, şi-a prezentat raportul de activitate pe 2016, în faţa angajaţilor primăriei, a Consiliului Local şi a unor cetăţeni. Înainte de asta, a avut loc şi o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, în care s-a votat un proiect necesar comunităţii, şi anume înfiinţarea unui spaţiu public de agrement-teren de sport, în satul Boiştea. Pe holul din sediul primăriei, primarul Ticuşor Vasiliu şi viceprimarul Ioan Cristian Apostol au prezentat celor de faţă, cu ajutorul unui proiector, principalele realizări ale administraţiei locale din 2016.

Ticuşor Vasiliu (Petricani): "La primărie nu există şefi. Suntem colegi"„În primărie, am înfiinţat un birou cu relaţii cu publicul, am desfiinţat taxa xerox pentru cetăţeni, am renovat interiorul instituţiei, am achiziţionat un autoturism Duster. În comună, s-au plombat multe drumuri comunale, s-au reparat poduri, s-a modernizat centrul comunei, prin amenajarea de trotuare cu pavele şi spaţii verzi, în mare parte s-a îmbunătăţit şi modernizat iluminatul public, s-a regularizat albia râului Topoliţa. O altă realizare a fost că am reuşit să renegociem creditul de la BCR, cu o reducere de la o dobândă oscilantă de 3.000-4.000 lei, la o dobândă de 750 lei pe lună, cu o rată lunară de 1.950 lei pe lună. De asemenea, în sezonul de iarnă ne-am descuract bine cu deszăpezirile şi nu au fost probleme. O altă realizare este modernizarea a 2,6 km de drumuri din Târpeşti, doar cu bani de la buget. Un alt proiect mare şi în curs de derulare este cel cu privire la proiectul cu bani europeni de 3,5 milioane euro, de care vor beneficia mai multe familii din satul Ţolici şi care constă în înfiinţarea unui dispensar medical, a unui centru social, cu after-school şi reabilitarea unor case şi racordarea mai multor locuinţe la curent electric”, a precizat edilul.

Primarul Ticuşor Vasiliu a ţinut să mulţumescă şi angajaţilor primăriei, pentru colaborare şi implicare: „Este un colectiv minunat la primăria noastră. Suntem uniţi, colaborăm bine, avem comunicare şi ne respectăm între noi. La primăria Petricani nu sunt şefi. Aici, suntem colegi”. (C.T. STURZU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...