* „Noi ne-am făcut datoria”, spune primarul Petru Gherghel
* „Am încrediţat proiectul unui arhitect pe care l-au înnebunit de cap autorităţile”, a declarat Nuşa Chiriac
Construirea terasei de la Hanu Ancuţei s-a lăsat nu doar cu sistarea lucrărilor, ci şi cu înregistrarea unui dosar penal la Poliţia Tupilaţi. Demersurile pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi a avizului de la Direcţia pentru Cultură Neamţ au început încă din luna ianuarie 2014, susţine Nuşa Chiriac, proprietara Hanului Ancuţei. Numai că n-au fost duse până la capăt, iar lucrările au început fără documentele obligatorii, lucru care a atras atenţia conducerii Primăriei Tupilaţi.
„Noi am fost acolo şi am cerut sistarea lucrărilor, conform Legii 50”, spune primarul Petru Gherghel. „Ei au continuat să lucreze şi după ce i-am somat şi normal că am anunţat poliţia. Am vorbit şi cu doamna Chiriac, dar dumneaei a spus tot timpul «da, da» şi a făcut tot cum a vrut. Are doar certificat de urbanism, pentru că nu a obţinut autorizaţie de construire. A spus că vrea să facă o terasă pentru nunţi pentru clienţii care au posibilităţi financiare reduse şi se grăbeşte cu lucrările că vine iarna şi îngheaţă betonul. Acum lucrările au fost oprite în sfârşit şi pot spune că noi ne-am făcut datoria. Cine a greşit, să răspundă”.
La Direcţia pentru Cultură Neamţ a fost depusă o solicitare de aviz nu doar pentru construirea terasei, ci şi pentru modificarea şarpantei şi a unei scări interioare. „Comisia nu a dat aviz favorabil pentru aceste lucrări executate asupra monumentului istoric şi totuşi a început construirea”, a declarat Sorin Predescu, directorul Direcţiei pentru Cultură Neamţ. „Constat că aşa se procedează: întâi se construieşte şi apoi se obţin avizele. Noi va trebui să schimbăm acest obicei, folosind toate instrumentele legale pe care le avem la îndemână”.
„Nu noi sfidăm autorităţile, ci autorităţile ne sfidează pe noi”
Nuşa Chiriac, proprietara Hanului Ancuţei, spune că a încredinţat întregul proiect unui arhitect, care trebuia să se îngrijească de obţinerea tuturor documentelor necesare. Ceea ce a şi făcut, până într-un punct.
„Dacă am nevoie de o autorizaţie de la Primăria Roman, o obţin în 30 de zile, însă la Primăria Tupilaţi durează luni în şir”, a declarat Nuşa Chiriac. „Arhitectul a fost înnebunit de cap, pur şi simplu. Ba i s-a cerut aia, ba cealaltă, ba nu e bine cum a început, ba mai trebuie ceva. Nu noi sfidăm autorităţile, ci autorităţile ne sfidează pe noi. Eu ştiu că discutăm despre un monument istoric, dar este de clasa B, doar nu e Mănăstirea Voroneţ, Doamne iartă-mă! Iar construcţia e pe structură uşoară, din lemn. Ne-am grăbit că vine iarna şi pe urmă n-o mai putem ridica. Dar pentru aşa ceva se dispune sistarea lucrărilor şi se dă o amendă, nu se face dosar penal. Oricine poate verifica la Primăria Tupilaţi şi se poate convinge că am obţinut certificatul de urbanism pe 5 ianuarie. Şi de atunci ne chinuim. Eu ştiu că m-a reclamat dl. Asaftei, cu care am avut nenumărate litigii în instanţă până acum. Dumnealui nu acceptă ideea de concurenţă, deşi el a venit lânga Hanu Ancuţei, cu Hanul Răzeşilor şi apoi a revendicat o bucată de teren din curtea mea. Eu am cumpărat 7.000 de metri pătraţi cu Hanu Ancuţei de la Ministerul Turismului şi mă consider un cumpărător de bună credinţă. Eu fac treabă, iar el face reclamaţii”.
„Trebuie să înveţe să respecte legea, proprietăţile şi monumentul”
Ioan Asaftei şi-a asumat reclamaţia făcută la Primăria Tupilaţi, dar spune că nu este vorba doar despre el: „Această doamnă a mutat gardul 7 metri, pe terenul meu şi pe al altor proprietari. Numai de la mine a luat vreo 500-600 mp. Bineînţeles că i-am făcut reclamaţie, doar nu am înnebunit să iau un excavator şi să rup temelia de pe terenul meu, ca să-mi fac singur dreptate. În rest nu am nimic cu ea. În 10 ani, nu cred că i-am spus vreun cuvânt. Însă trebuie să înveţe să respecte legea şi să nu dea peste proprietăţile celorlalţi. Pe mine nu mă interesează că vrea să construiască minarete în curtea monumentului istoric, nu mă interesează nici cum a ajuns să deţină 7.000 mp, de la 2.200 mp, dar ceea ce face este o batjocură la adresa Statului Român, dacă mai există Statul Român. Când are ea interes Hanu Ancuţei e monument, când nu mai are interes – nu mai e monument. Cam aşa stau lucrurile. Am să aduc această chestiune la nivel de conferinţă de presă, cu jurnaliştii din presa naţională, ca să se afle în toată ţara ce se întâmplă la Tupilaţi. Toate lucrările s-au făcut din dispoziţia dumneaei, aşa că dumneaei trebuie să răspundă şi să înveţe să respecte legea, proprietăţile şi monumentul istoric”.
Cristina MIRCEA
30 de zile ! dela PRIMARIA ROMAN , CRED 100 % , cine e DOAMNA NUSA ,,LENUTA ,, in roman , desi si acolo acum cativa ani ,cand avea dumneeaei BRUTARIA in PIETONAL ,, GROAPA,, a fost o chestiune cu locatarii de la blocul de deasupra , miros , aburi , zgomot, ceva de genu asta . RESTUL se stie in MUN ROMAN exista doar un singur HOTEL , cautati proprietarul vedeti ,cine este ,se explica cum de se obtine in 30 de zile. IN rest e neschimbat ,dansa a ramas APRIGA in continuare ,de sot DL ADRIAN ,nu spune nimeni nimic . STIE DISCRETIA .