Tensiuni diplomatice la Roman: Măsuri speciale pentru meciul de handbal Serbia-Kosovo

afis handalOrganizarea unui turneu de calificare pentru un campionat european, chiar de junioare fiind, este onorantă pentru municipiul Roman. Dincolo de aspectul financiar și de problemele normale ale unui asemenea turneu, au apărut și unele specifice, mult mai greu de gestionat și care pot duce chiar la incidente diplomatice. Din rațiuni greu de înțeles, deoarece lucrurile puteau fi evitate destul de ușor, Federația Internațională de Handbal a hotărât că reprezentativa Serbiei poată să facă parte din aceeași grupă de calificare cu cea din Kosovo, entitate statală nerecunoscută de multe țări europene, inclusiv de România. Din acest motiv, la nivel de organizare, au apărut tot felul de probleme. De exemplu, la meciul dintre cele două echipe nu se vor arbora drapele cu însemne naționale. Teoretic, nici imnurile de stat nu vor fi intonate, din aceleași rațiuni, mai ales că, după cum spuneam, România nu recunoaște statul Kosovo. Apoi, pentru ca lucrurile să fie și mai tensionate, și-a anunțat participarea la meci un oficial al Ambasadei Serbiei, care probabil vrea să vegheze asupra aspectelor de formă în organizarea acestui meci.

Dincolo de aceste lucruri, care nu au comun nimic cu sportul, nu ne rămâne decât să sperăm ca jocul în sine și fair-play-ul tinerelor handbaliste să pună capăt oricăror speculații politico-strategice.

Din punctul de vedere al forțelor de ordine, s-au luat măsuri speciale de prevenire a oricăror incidente: ”Deşi galeriile nu şi-au anunţat prezenţa, am considerat că este mai bine să luăm măsuri speciale de ordine”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. „Am suplimentat dispozitivele de ordine publică şi cele de poliţie rutieră, am cerut sprijin de la jandarmi şi, în plus, vor fi în zonă luptătorii de la Serviciul de Acţiuni Speciale”.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Accident la Hangu – un șofer a rămas încarcerat după ce mașina a ajuns pe cupolă

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Cod roșu de furtuni în Suceava și Botoșani

După mai multe zile cu temperaturi extreme, în zone...

Accident cu patru răniți după o manevră bruscă

Patru angajați ai unei firme din Roman au acuzat...

Titluri de stat FIDELIS – ediția de iulie aduce dobânzi de până la  7,55%

Ministerul Finanțelor anunță o nouă emisiune de titluri de...

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Actualizare Accidentul a fost anunțat prin apel la numărul unic...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...