Teatrul Tineretului Piatra Neamţ – Program spectacole (24 – 30 martie 2015)

vunk afisMarţi, 24 martie, ora 19:00, Sala Mare

Concert VUNK

VUNK, trupa românească cu cea mai mare ascensiune din ultimii ani pleacă în cel mai ambiţios proiect muzical al acestui an: un turneu acustic de 18 oraşe intitulat „Înconjurul lumii”. Numele face referire la una dintre piesele preferate ale membrulor trupei dar şi la credinţa exprimată de către aceştia că “România este mai mult decat o ţară, este o lume”. Turneul este o adaptare la dimensiunea unei scene de teatru a spectaculoasei producţii „Autoportrete”, primul concert acustic al trupei VUNK, ce a avut loc într-un cadru deosebit, pe terasa centrului comercial Promenada din Bucureşti, în luna mai a anului trecut. Concertul de atunci a a fost înregistrat şi editat pe DVD şi CD Audio, materiale ce vor fi lansate în cadrul acestui turneu. Piesele VUNK au fost rescrise pentru acest proiect spectaculos, ocazie cu care chiar membrii trupei le-au redescoperit şi s-au reîndragostit de ele. “Pleacă”, “Scapă-mă de Ea”, “Aşa şi?!”, “Prajitura cu Jeleu”, “Numai la Doi”, “1000”, “Dau Alarma”  şi celealte hituri VUNK vor suna cum, probabil, nu le-aţi mai auzit şi vor aduce un surplus de magie şi emoţie întregului eveniment. Turneul „Înconjurul lumii” este o producţie complexă, ca afară, cu ecrane de proiecţie, lumini pre-programate şi alte efecte speciale de scenă. Alături de VUNK, pe scena Teatrului Tineretului vor urca un cvartet de viori, trompetsitul Dan Nicolau, percuţionistul Dan Incrosnatu, pianistul Bobby Stoica, iar la chitara se va afla Răzvan Ilie, fratele liderului VUNK, Cornel Ilie. Concertul VUNK durează aproximativ 100 de minute si va fi deschis de Alexandra Uşurelu.

Sâmbătă, 28 martie, ora 19.00, Sala Mare

Dirty Dancing – Compania de dans András Lóránt

tt fetita soldat 04Duminică, 29 martie, ora 19.00, Sala Studio

Spectacol realizat cu sprijinul RIFIL

Fetiţa soldat

de Mihaela Michailov, regia Adrian Tamaş

Cu: Ingrid Robu

Program Agenție Teatrală:

Marți-Vineri: 11-12 și 16-19 , Sâmbătă- Duminică: 16-19

Telefon: 0233. 211.036, 0752149735

Pentru rezervări, scrieţi la adresa de e-mail rezervarebiletett@gmail.com (de luni până vineri) sau telefonaţi la numerele mai sus menționate.

Pentru a fi valabile, biletele aferente rezervărilor trebuie achitate cu două zile înaintea spectacolului.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...