Te înscrii, aduni voturi şi „4 Mâini” îţi repară şcoala!

Producătorul de materiale de construcţii „4 Mâini” a anunţat, marţi, 4 aprilie, a IV-a ediţie a acţiunii umanitare „Filantropi”. Firma din Ploieşti își propune să identifice 32 de grădinițe, școli și spitale de copii din toată țara, pentru a le renova.

Prima fază a proiectului are loc între 4 aprilie şi 15 mai, perioadă în care pe site-ul FILANTROPI 2017 pot fi înscrise clădiri care au nevoie de renovări, oriunde s-ar afla în țară și de către oricine interacționează cu ele – elevi, părinți, profesori, membri ai comunității. Se pot propune instituții de învățământ, cămine sau spitale pentru copii din mediul rural sau urban, care au nevoie de îmbunătățiri și renovări. De votat se poate vota însă orice proiect, nu doar cel propus.

Te înscrii, aduni voturi şi "4 Mâini" îţi repară şcoala!Pe 5 iunie, în funcție de numărul de voturi obținute pe site, dar și de evaluarea tehnică a echipei „4 Mâini”, vor fi alese 32 de clădiri, pentru care se vor strânge fondurile necesare. Celor 32 de clădiri li se vor alătura din oficiu alte 6 imobile, pentru care nu s-au strâns suficiente fonduri în campania din 2016 și care au fost reportate pentru ediția curentă.

În perioada 1 iunie-30 septembrie, „4 Mâini” va începe strângerea de fonduri pentru renovări. Patru dintre produsele sale participă în promoția #deajutor pentru comunitate, astfel că o sumă de 0,50 până la 1 leu din vânzarea fiecărui produs va merge către fondul de renovare din județul în care s-a vândut, investiția întorcându-se înapoi în comunitate. Campania se va derula în toată țara, în magazinele Dedeman, Praktiker și Hornbach, pe rafturile cărora se regăsește întreaga gamă de produse „4 Mâini”.

Te înscrii, aduni voturi şi "4 Mâini" îţi repară şcoala!„Anul acesta vrem să ajungem la 153 de clădiri renovate, un număr frumos pentru tot ce am făcut din 2013 încoace. Anul acesta am făcut o promisiune publică în timpul mișcărilor de stradă din februarie că vom ajuta cum știm noi cel mai bine și 27 de penitenciare”, a declarat Claudia Russu, marketing manager „4 Mâini”.

Din 2013, „4 Mâini” a renovat 115 clădiri și a reușit să facă peste 4.000 de copii fericiți, valoarea totală a proiectului ridicându-se la peste 900.000 de lei. „4 Mâini” este un producător 100% românesc de materiale de construcții pentru finisaje și un integrator de servicii și soluții pentru personalizarea caselor. Compania a fost înființată în anul 2003 și produce adezivi, tencuială decorativă, produse de finisare a fațadelor, chituri de rosturi, cu o capacitate de 80.000 tone anual. Gamele principale de produse sunt Primus (pentru meșteri) și Primus Optimus (pentru beneficiari și consilierii acestora). (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...