Cu Radu Dănăilă, poetul care trăieşte la Tazlău şi care a împlinit, nu de mult, 75 de ani, mă întâlnesc foarte rar. Asta și din cauza infirmităţii sale fizice, dar şi a distanţei (kilometrice) dintre noi. Trăieşte singur, cei dragi lui au plecat spre alte lumi mai luminoase. Născut la Bosanci, Suceava, la 31 octombrie 1938, într-o familie de învăţători, Radu Dănăilă a absolvit Şcoala medie nr. 1 Băieţi Piatra Neamţ, lucrând apoi în comuna Tazlău secretar de şcoală, ulterior bibliotecar. Este autorul mai multor volume de versuri, printre care ”Leagănul de vise”, ”Umbrele luminii”, ”Valenţe ancestrale”, ”Spiritualitate şi divin”, ”Stropi de cristal”, ”Florile inimii”, ”Pasărea de pradă” ş.a. A publicat un volum de aprecieri critice (Florile inimii. Cronici. Câteva aprecieri aspura poeziei clasice româneşti), unul de eseuri (Omul între pământ şi cer). Radu Dănăilă a frecventat cenaclul din Piatra Neamţ ”Calistrat Hogaş”, a înfiinţat, împreună cu profesorii Gheorghe Blaga şi Cezar Ţucu (alţi doi scriitori importanţi ai Tazlăului), revista ”La Tazlău” şi fundaţia cu acelaşi nume. Poetul a primit pentru creaţia sa, de-a lungul vremii, importante premii literare.
– Te-ai născut în Bucovina, în judeţul megieş, Suceava. Ce amintiri ai de acolo?
Amintiri din Bucovina nu prea am, fiindcă am plecat de pe acele meleaguri la o vârstă mică, cred că aveam 3-4 ani. Îmi amintesc totuşi că aveam un tradiţional cuptor, pe care stăteam cu fratele meu, Tiberiu. Cu care m-am revăzut, ultima oară, acum 30-35 de ani.
– Cum ai simţit trecerea prin perioada stalinistă, te-au atins personal abuzurile acelui regim?
Perioada comunistă reprezintă pentru mine o amintire tristă. Familia mea a fost persecutată, la fel şi eu. Mi se tot spunea că sunt fiu de intelectual. Ce vină aveam eu că m-am născut într-o familie de intelectuali? Din cauza asta am fost dat la margine tot timpul, dar şi din cauza infirmităţii mele fizice, fapt ce m-a durut şi mă doare şi astăzi.
– Ai fost secretar de şcoală şi bibliotecar la Tazlău. Au fost benefice aceste preocupări pentru ceea ce ţi-ai dorit întotdeauna să faci, să scrii cărţi?
Perioada în care am funcţionat ca bibliotecar mi-a prins foarte bine, pentru am fost tot timpul în mijlocul cărţilor, înconjurat de ele şi, evident, şi de intelectuali. Spun asta gândindu-mă că la Tazlău a existat o viaţă culturală deosebit de rodnică în anii trecuţi. Am avut cenaclu, am avut revistă – datorită profesorului Gheorghe Blaga – la Tazlău au venit permanent scriitori importanţi din judeţ şi din ţară şi pe care am avut bucuria de a-i cunoaşte.
– De când scrii versuri?
Scriu de la vârsta de 15 ani, am simţit această chemare încă de cum am început să citesc serios primele cărţi importante din copilăria mea. Poate şi datorită vârstei mele de atunci. Ai mei aveau şi nu prea aveau multă încredere în viitorul meu literar, dar glumeau spunându-mi că o să ajung poet. Nu ştiu dacă am ajuns…
– Eşti unul din cenacliştii vechi din judeţ. Ce scriitori ai cunoscut în fostele cenacluri din Piatra Neamţ sau din altă parte care ţi-au lăsat amintiri frumoase?
Am cunoscut, în anii în care am frecventat cenaclurile literare, mulţi scriitori care au devenit, în timp, nume grele în literatura de azi. Am cunoscut pe Adrian Alui Gheorghe, Gheorghe Simon, Har Mihăilescu, Gheorghe Hibovski, Constantin Cucu, pe Daniel Corbu, pe dumneavoastră…
– Cum, unde, ai debutat? Cine te-a ajutat să publici pentru prima oară? Cum consideri că te-a întâmpinat critica literară din judeţ şi din ţară?
Editorial, am debutat în anul 1993, când mi-a apărut volumul de poezie „Leagănul de vise”, la Editura Panteon, condusă de poetul Daniel Corbu, volum prefaţat chiar de Nicolae Sava. Mai publicasem în câteva volume de poezie colective, cum erau pe vremuri, ajutat fiind atunci de răposatul George Bararu, de profesorul George Brăescu, de alţii cu suflet mare. Fiind cu această infirmitate fizică, nu mi-am permis prea multe ieşiri în afara comunei în care am locuit tot timpul. Poate de aceea sunt şi mai puţin cunoscut decât alţi condeieri ai zonei. În ceea ce priveşte critica literară, pot să afirm că m-a primit destul de bine, toate cronicile literare la cărţile mele, atâtea câte sunt până acum, fiindu-mi favorabile. Nu am reuşit, din păcate, să intru în posesia tuturor textelor în care s-au făcut referiri la poezia mea.
– Ce ţi-ai dori în viitoarele decenii pe plan literar?
În viitoarele decenii îmi doresc doar să fiu sănătos, dar să trăiesc şi pe plan literar. Mai am cărţi de publicat, dar apariţia lor depinde de mai mulţi factori obiectivi. Îmi doresc să am putere de muncă în continuare ca să duc la capăt ceea ce am început. Nu, nu am de gând să-mi scriu amintirile, pentru că ar fi pentru cititor o lectură mult prea tristă. Planuri avem cu toţii, dar Dumnezeu şi viitorul va decide…
A consemnat Nicolae SAVA
